Dr. Cristina PĂCURAR

Relația medic-pacient este esențială pentru a atinge cu adevărat perfecțiunea unui zâmbet.
Dr. Cristina PĂCURAR

SCURTĂ BIOGRAFIE

Dr. Cristina Păcurar, medic stomatolog ESTETICĂ și PROTETICĂ DENTARĂ, a absolvit Facultatea de Medicină Dentară din Târgu Mureș, iar de 4 ani face parte din echipa de medici DENT ESTET Sibiu. Încă din timpul studenției, Dr. Cristina Păcurar s-a implicat în numeroase proiecte pentru a acumula cât mai multă experiență și a investit permanent în dezvoltarea sa profesională. Mai mult de atât, în anii 4 și 5 de studiu, a făcut un stagiu de practică în cadrul unei renumite clinici stomatologice din Malaga, datorită bursei Erasmus+ obținute.

FILOSOFIE
ÎNTREBĂRI
FILOSOFIE

Îmi doresc să nu fac compromisuri în meseria de stomatolog sau ceva în care nu cred.

Încerc mereu să mă pun în pielea omului și să-i descopăr nevoile. Uneori, atunci când vin la dentist, pacienții nu sunt întotdeauna în cea mai bună formă și dispoziție, însă vreau să găsească în mine sprijinul și încrederea de care au nevoie.

Fiecare dintre noi simte nevoia de a fi ascultat, înțeles, de a-i fi auzite și respectate dorințele.

ÎNTREBĂRI
De ce ai ales să studiezi stomatologia?

De-a lungul anilor de liceu și mai târziu, am întâlnit oameni care m-au inspirat, pe care i-am ales voluntar sau involuntar - instinctiv aș putea spune, și pe care i-am avut ca mentori sau repere în alegerile făcute. Personal, mi se pare vital să am oameni după care să mă ghidez și pe care să îi urmez. Profesional mai ales, îmi dau o determinare fantastică în momentul în care decid să aleg un anumit drum. În ce privește alegerea facultății, inițial mă gândisem la altceva, dar ulterior am luat decizia de a studia medicina. Pe scurt, am întâlnit un om extraordinar, un medic de excepție, Prof. Dr. Emerit Ioan Lascăr - medic chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă, în prezența căruia am avut acel ,,click”, moment pe care cred că toți îl experimentăm la un moment dat în viață. L-am întâlnit pe domnul Prof. Lascăr din cauza unei probleme personale de sănătate (o fractură a degetului mâinii stângi), iar împreună cu părinții mei căutam soluția cea mai bună pentru a mă reface fără complicații ulterioare. Era extrem de important pentru mine să întâlnesc un specialist bun, un medic empatic care să îmi înțeleagă nevoia de a stabili o relație de încredere medic-pacient. În cabinetul lui, te copleșea energia pozitivă, muzica clasică pe care o asculta atât la consultații, cât și în sala de operații, blândețea, calmul și empatia.

Eu am studiat matematică - informatică în liceu, iar până la momentul întâlnirii cu domnul profesor, îmi doream să urmez facultatea de arhitectură. M-am reorientat spre cariera de medic datorită acelei întâlniri avute cu Prof. Lascăr. Pe lângă latura artistică și simțul estetic pe care îl am de mică, sunt un om care empatizează și căruia îi plac oamenii, drept urmare îmi place să ajut și să mă implic activ în ceea ce fac.

Cum a început călătoria ta alături de DENT ESTET?

Mereu mi-am dorit să lucrez într-o echipă multidisciplinară și într-o clinică precum DENT ESTET. Astăzi, dorința mi-a fost îndeplinită. O altă experiență foarte plăcută și constructivă a fost când am obținut doi ani consecutivi bursa Erasmus+ unde, pentru prima dată, studentă fiind, am întâlnit echipa medicală și clinica din care îmi doream să fac parte. După experiența Erasmus, nu mai voiam să lucrez oricum și oriunde, iar eu îmi exprimam cumva aceste dorințe, însă majoritatea oamenilor mă descurajau, spunându-mi că nu trebuie să am așteptări mari, mai ales la început de carieră. De-a lungul timpului, am observat că este foarte important să nu încetez să cred în ceea ce îmi doresc și să muncesc pentru a obține acele rezultate mărețe la care aspir.

Având această atitudine, am știut să văd mereu partea plină a paharului și imediat după absolvire am văzut pe social media un anunț de recrutare - medic stomatolog la clinica DENT ESTET din Sibiu - a fost momentul meu clar. And that’s how it begun.

Ai un mentor sau o persoană pe care o admiri și te inspiră?

Am chiar mai mulți. Sunt o norocoasă! Primul este, bineînțeles, mentorul care nu știe că mi-a fost mentor, dar a funcționat excelent puterea exemplului: Prof. Dr. Emerit Ioan Lascăr. Apoi, în timpul facultății am întâlnit-o pe cea care mă susține și mă îndrumă și în prezent, doamna șef de lucrări Dr. Cristina Molnar-Varlam - familia mea de la Târgu Mureș - unde am absolvit.

Tot în facultate am avut un alt mentor, pe care l-am admirat pentru empatia și implicarea în dezvoltarea noastră în primul an de studenție. Ne-a predat Biologie Moleculară, o materie extrem de grea, dar pe care ne-a făcut să o înțelegem și să o învățam foarte ușor: Prof. Dr. Ovidiu S. Cotoi.

Ulterior, am început să conștientizez cât de mult mă pot influența și motiva acești mentori în fiecare etapă a vieții mele profesionale.

Am continuat să caut repere și când am început să lucrez, drept urmare fac parte dintr-o mare echipă multidisciplinară - un pilon esențial într-o astfel de clinică și profesie, de unde învăț în fiecare zi. În cadrul DENT ESTET am avut acces la sprijinul direct al colegilor mai experimentați și sunt recunoscătoare pentru susținerea necondiționată pe care am primit-o din partea Dr. Cristian Csapo-Martinescu și Dr. Vlad Platon, la care adaug programul de mentorat al renumitului Prof. Dr. Paul Maló.

Am pomenit primii oameni cu impact pentru mine de când m-am hotărât să urmez Facultatea de Medicină Dentară, însă o spun cu foarte mare mândrie și bucurie că reperul și echilibrul meu au fost și sunt în continuare mama și tata. Mă bucur că vorbesc acum cu tine despre asta pentru că, daca m-ai fi întrebat acum câțiva ani, n-aș fi știut să spun atât de clar acest lucru și mi-ar fi părut rău.

Ce iubești cel mai mult în meseria ta?

Este o provocare și îmi place mult că niciun caz clinic nu este la fel. Sunt o fire activă, determinată, efervescentă, stăruitoare, pretențioasă, ordonată, iar prin meseria pe care o practic îmi dezvolt și mai mult răbdarea. Atunci când muncesc și sunt etape minuțioase am o răbdare incredibila, de care și eu mă mir.

Există vreun curs sau un moment profesional care ți-au marcat dezvoltarea personală?

Există momente și oameni care au fost de impact pentru mine, așa funcționez. Un curs care mi-a captat atenția și m-a determinat să vreau să îmbunătățesc abordarea cazurilor clinice a fost cursul doamnei Conf. Dr. Smaranda Buduru - Ocluzia dentara, Aplicații practice în protetică - Cluj Napoca, Romania.

Dar un MOTTO preferat?

Empatia emoțională este cea care ne motivează să îi ajutăm pe ceilalți. Dacă nu ar fi fost emoție, ar fi aproape imposibil să avem relații unii cu alții - care ne fac viața atât de satisfăcătoare. Relația medic - pacient este esențială pentru a atinge cu adevărat perfecțiunea unui zâmbet. Empatia nu urmează un scenariu. Este doar ascultarea, respectarea spațiului, impiedicarea judecății, conectarea emoțională.

Ce înseamnă un rezultat de succes în estetica dentară?

Cred că răspunsul este foarte subiectiv. Un rezultat de succes în estetica dentară înseamnă că am bifat toate cerințele și proporțiile esteticii și pacientul este mulțumit. Ca să dau un răspuns mai pertinent, mai realist, succesul poate fi măsurat atunci când ai un caz dificil, complex, cu o anatomie a pacientului pe care nu o poți influența, pentru că nu suntem Dumnezei, ci medici specialiști și, totuși, reușești să rezolvi acel caz cu succes atât din punct de vedere funcțional, cât și estetic.

Ce informație vrei să împărtășești cu fiecare pacient care intră în cabinetul tău?

Că datorită vremurilor de evoluție și cercetare continuă, acum există o soluție de tratament chiar și pentru cele mai complexe cazuri datorită avansului tehnologiei digitale. În clinicile DENT ESTET dispunem de cele mai avansate tehnologii și avem medici cu o pregătire de excepție, în a căror pregătire se investește continuu. În Romania, încă există lacune în educația medicală. Drept urmare, pacienții vin cu multe probleme de care nu sunt conștienți, iar în momentul în care parcurgem etapele de tratament, aceștia sunt surprinși să afle că afecțiunea lor are o rezolvare. Acum avem soluții, iar tehnologia ne ajută foarte mult în acest sens.

Cum arată viitorul în estetica dentară?

Arată și mai digitalizat și mai eficient decât este deja. Participând activ la cursuri cu speakeri de renume, având echipa multidisciplinară alături de care ținem ședințe medicale și în cadrul cărora discutăm variante de tratament, suntem, practic, într-o continuă învățare și dezvoltare. Digitalizarea vine ca o prelungire a noastră, ne dă posibiltatea de a colabora mai eficient și optimiza în final cu rezultate benefice pentru pacient.

Ai un pacient de care îți aduci aminte în mod deosebit sau al cărui caz te-a impresionat?

Toate cazurile sunt importante și mă impresionează prin complexitatea lor. Reușesc încă de la prima vizită a pacienților în clinică să vizualizez finalitatea cazului și mă entuziasmez pentru că este wow ! Cred că prin simplul fapt că sunt implicată și determinată în munca pe care o fac, văd acești pași premergători etapei finale înainte de a-i parcurge și transmit entuziasmul meu într-un anume fel către pacienți, iar aceștia simt asta și prind încredere. De multe ori, îmi dau seama și de impactul pe care această schimbare o va avea în viața lor, pentru că zâmbetul este o piesă vestimentară foarte importantă. La finalul zilei, toți suntem oameni și e natural să empatizăm unii cu ceilalți, avem nevoie de asta.

Cum te-ar caracteriza pacienții tăi?

Jovială, ,,doamna doctor care ne răspunde la telefon oricând’’, sigură pe mine, pasionată, implicată, ,,mereu mă primești cu zâmbetul pe buze”, ,,specială ” - cam așa sună mesajele de la pacienții mei.

Cine este omul Cristina Păcurar în afara cabinetului stomatologic?

Îmi place să ascult oamenii care au ceva de spus, mă inspiră într-un mare fel. Urmăresc unele interviuri, podcast-uri, conturi de socializare pentru că apreciez oamenii care au o părere argumentată, de la care am ceva de învățat. Îmi place să merg în locuri aparte, tihnite, mai puțin comerciale și aglomerate - uneori, apreciez și agitația, nu sunt chiar anti. Uite, de exemplu, apreciez stadionul plin de fani la concertul trupei preferate sau aglomerația de la premiera noului spectacol de teatru. Energia unei petreceri de vară pe plajă sau vinilul la apus de soare în localul cel mai renumit de pe o insulă din Grecia nu poate fi egalat. Cred că am învățat să îmi iau doza necesară de bine din fiecare activitate la care aleg să particip, iar undeva trebuie să apară ,,exercițiul de echilibru”, cum spunea Tudor Chirilă.

Îmi place să citesc, îmi plac comediile romantice, iubesc florile, îmi place să conduc și să ascult muzică. Sunt acea persoană a cărei parte preferată din zi este dimineața între 6 și 8, când încă nu este trezita toată lumea, când încă e liniște și aer curat. Mă consider un om organizat, iar diminețile mă ajută să îmi pun ideile în ordine și mai limpede. De fiecare data când pot, îmi încep dimineața mergând la sala de sport, apoi ziua continuă cu o cafea bună, pentru că este încă un aspect de care încă nu mă pot dezlipi din rutina mea. Povestind acum cu tine, îmi dau seama că aș mai spune multe, însă le lăsăm și pentru data viitoare.  

Dr. Cristina PĂCURAR face parte din echipa de medici DENT ESTET Array / Array
Dr. Alexandru GEORGESCU
Dr. Alexandru GEORGESCU

Implantologie

Dr. Vasile BRĂNICI
Dr. Vasile BRĂNICI

Endodonţie

Dr. Ioana STAN
Dr. Ioana STAN

Estetică Dentară

Dr. Vlad PLATON
Dr. Vlad PLATON

Tratamente cu laser

Endodonţie

Dr. Cristian CSAPO-MARTINESCU
Dr. Cristian CSAPO-MARTINESCU

Estetică Dentară

Dr. Vanda POPA
Dr. Vanda POPA

Tratamente cu laser

Dr. Dan Ștefan NICULESCU
Dr. Dan Ștefan NICULESCU

Estetică Dentară

Dr. Alice GAVRILESCU
Dr. Alice GAVRILESCU

Estetică Dentară

Dr. Ionela DUMITRU
Dr. Ionela DUMITRU

Estetică Dentară

Dr. Daniela GEORGESCU
Dr. Daniela GEORGESCU

Estetică Dentară

Dr. Vlad GINGULESCU
Dr. Vlad GINGULESCU

Estetică Dentară

Dr. Raluca BUCUR
Dr. Raluca BUCUR

Estetică Dentară

Dr. Alina SCORȚEA
Dr. Alina SCORȚEA

Estetică Dentară

Dr. Andreea RĂDEANU
Dr. Andreea RĂDEANU

Estetică Dentară

Dr. Cristina BĂCILĂ
Dr. Cristina BĂCILĂ

Estetică Dentară

Dr. Cristina PĂCURAR
Dr. Cristina PĂCURAR

Estetică Dentară

Dr. Ana KERTESZ
Dr. Ana KERTESZ

Estetică Dentară

Dr. Mirela GÂNDILĂ
Dr. Mirela GÂNDILĂ

Estetică Dentară

Dr. Anamaria GHIURCĂ
Dr. Anamaria GHIURCĂ

Tratamente cu laser

Dr. Iana DILĂ LUȚĂ
Dr. Iana DILĂ LUȚĂ

Ortodonție

Dr. Cristina TALPOȘ
Dr. Cristina TALPOȘ

Ortodonție

Dr. Erika VASILESCU
Dr. Erika VASILESCU

Endodonţie

Dr. George ZAMFIR
Dr. George ZAMFIR

Stomatologie generală

Endodonţie

As. Adriana Comărniceanu
As. Adriana Comărniceanu

Prevenție dentară

Dr. Alexandra TOMOIALĂ
Dr. Alexandra TOMOIALĂ

Estetică Dentară

Dr. Dan BOARIU
Dr. Dan BOARIU

Estetică Dentară

Dr. Delia CIOCAN
Dr. Delia CIOCAN
Dr. Silviu RADU
Dr. Silviu RADU

Endodonţie

Dr. Liana ANDRUSEAC
Dr. Liana ANDRUSEAC
Dr. Sebastian BANCU
Dr. Sebastian BANCU

Estetică Dentară

Dr. Dan STRAJA
Dr. Dan STRAJA

Estetică Dentară

Dr. Carmen DUȚU
Dr. Carmen DUȚU

Stomatologie generală

Dr. Mihai GAVRILESCU
Dr. Mihai GAVRILESCU

Ortodonție

Dr. Doris TURCU
Dr. Doris TURCU

Stomatologie generală

Dr. Andreea STAN
Dr. Andreea STAN

Stomatologie generală

Endodonţie

Dr. Silvia PAȘCU-CHIFU
Dr. Silvia PAȘCU-CHIFU

Tratamente cu laser

Dr. Cosmin COSTEA
Dr. Cosmin COSTEA

Estetică Dentară

Dr. Alina COSTEA
Dr. Alina COSTEA

Stomatologie generală

Dr. Radu ONICAȘ
Dr. Radu ONICAȘ

Parodontologie

Dr. Gabriel TUDORAN
Dr. Gabriel TUDORAN

Stomatologie generală

Dr. Daiana ROȘU
Dr. Daiana ROȘU

Stomatologie generală

Dr. Greta ARSENE
Dr. Greta ARSENE

Stomatologie generală

Endodonţie

Dr. Laura MÎȘU
Dr. Laura MÎȘU

Stomatologie generală

Dr. Teona BURDA
Dr. Teona BURDA

Estetică Dentară

Dr. Andi EREMIE
Dr. Andi EREMIE

Endodonţie

Dr. Cătălin MĂRTIȘCĂ
Dr. Cătălin MĂRTIȘCĂ

Implantologie

Dr. Robert MATEI
Dr. Robert MATEI

Stomatologie generală

Dr. David PIETRICEANU
Dr. David PIETRICEANU

Implantologie

Dr. Andreea LASCĂU
Dr. Andreea LASCĂU

Stomatologie generală

Dr. Cosmin ȘTEFĂNESCU
Dr. Cosmin ȘTEFĂNESCU

Estetică Dentară

Dr. Adelin RADU
Dr. Adelin RADU

Estetică Dentară

Dr. Cosmin PANDELEA
Dr. Cosmin PANDELEA

Stomatologie generală

Dr. Valeria ȘTEFĂNESCU
Dr. Valeria ȘTEFĂNESCU

Ortodonție

Dr. Raul COMAN
Dr. Raul COMAN

Stomatologie generală

Dr. Natalia BRIA
Dr. Natalia BRIA

Implantologie

Dr. Andrei STOICA
Dr. Andrei STOICA

Stomatologie generală

Dr. Bogdan BUMBU
Dr. Bogdan BUMBU

Implantologie

Dr. Adelina BUDIȘ
Dr. Adelina BUDIȘ
Dr. Raluca COMAN
Dr. Raluca COMAN
Dr. Luciana ȘANDRU
Dr. Luciana ȘANDRU
Psih. Bianca Radu
Psih. Bianca Radu

Hipnoză medicală

Dr. Olga BÎRNAZ
Dr. Olga BÎRNAZ
Dr. Codruța CIURESCU
Dr. Codruța CIURESCU
Dr. Ioana BARBU
Dr. Ioana BARBU
Dr. Anca GHEORGHIU
Dr. Anca GHEORGHIU
Dr. Alina PANTILIE
Dr. Alina PANTILIE
Dr. Dan IGNAT
Dr. Dan IGNAT
Dr. Cătălin FÂNARU
Dr. Cătălin FÂNARU

Endodonţie

Dr. Diana GUȚIU
Dr. Diana GUȚIU
Dr. Diana MANSOUR
Dr. Diana MANSOUR
Dr. Marius GOȚIA
Dr. Marius GOȚIA
Dr. Mariana ONIȚA
Dr. Mariana ONIȚA
Dr. Alexandra CRAINEA
Dr. Alexandra CRAINEA
Dr. Ionuț ZAHARII
Dr. Ionuț ZAHARII
Dr. Andreea BUTA
Dr. Andreea BUTA
Dr. Alexandru APOSTOL
Dr. Alexandru APOSTOL
Dr. Paul BRĂNUȚIU
Dr. Paul BRĂNUȚIU
Array