Dr. Denisa Sgîea: Practic stomatologia pediatrică relaxat și în mod natural!
Make an online appointment or call us at 0748 358 358
Book now onlineSinceră să fiu, prima mea alegere a fost profilul real, îmi doream să devin programator. Dar, în apropierea majoratului, am fost o perioadă la stomatolog și mi-a plăcut atât de mult toată experiența, încât mi-am schimbat opțiunile în carieră.
În timpul facultății și câțiva ani după, chirurgia dento-alveolară mi s-a părut mai atractivă, de aceea mi-am și luat competența în implantologie.
Nu m-am gândit nicio secundă că aș putea practica pedodonția, mi se părea că profilul meu interior și ca profesionist se potrivește mai bine tipologiei pacientului adult. Dar, după 6 ani în care am lucrat cu adulții și, uneori, cu adolescenți și copii, am simțit că este momentul să mă dedic unei singure ramuri a stomatologiei, care să mă reprezinte și în care să mă regăsesc.
Am lucrat mulți ani independent și, la un moment dat am simțit nevoia să aparțin unui lucru mai mare, care să îmi dea toate pârghiile pentru a mă dezvolta.
De asemenea, am făcut, pentru o perioadă, activitate de voluntariat în cadrul organizației “Caravana cu medici” și străbăteam țara desfășurând acțiuni preventive pentru copii. Și acolo cred că s-a declanșat ceva în subconștient.
ECHIPA DENT ESTET
Eu am ales DENT ESTET și mă bucur foarte mult ca ne-am potrivit, pentru că atunci când am luat decizia de a lucra într-o echipă, standardele mele au fost DENT ESTET sau nicio altă clinică. Pentru că, pentru mine, modelul de business al clinicilor era o referință de performanță individuală, de profesionalism și de respect față de pacient. Și eu îmi doream să mă dezvolt exact într-un astfel de mediu.
DENT ESTET mi-a adus o schimbare majoră în plan profesional datorită modelului de activitate care mi-a permis să mă concentrez exclusiv pe o singură specializare și să mă dezvolt continuu. De asemenea, mediul și echipa te stimulează să fii mereu la curent cu noutățile din domeniu, să participi la conferințe și cursuri de specializare, să fii mereu ancorat în realitate.
Evident, subiectiv vorbind, cred că în cei 3 ani de când fac parte din echipa DENT ESTET am învățat mai multe lucruri și am evoluat profesional cât în toți anii de practică individuală.
SPECIALIZAREA
Iar într-o zi, văzând că DENT ESTET recrutează, am profitat de oportunitate și am înaintat solicitarea. Iar surpriza a fost ca postul disponibil în clinici, la acel moment, să fie fix pentru medic stomatolog pediatru.
Așa că, am decis să dau o șansă acestei specializări, deși nu am crezut că mi se potrivește. Asta până când am văzut cu adevărat la ce nivel înalt se lucrează cu copiii, ce diferență enormă era față de ce știam eu din facultate că înseamnă pedodonția.
Astfel, pe măsură ce am început să practic stomatologia pediatrică, să mă integrez în echipa DENT ESTET 4 KIDS, am realizat că, de fapt, lucrul pe care îl refuzam, mi se potrivește perfect și era acea ramură a stomatologiei în care m-am regăsit complet.
Mă simt relaxată, fac pedodonția cu plăcere și în mod natural. Nu trebuie să depun un efort suplimentar în activitatea mea zilnică în cabinet.
Și acest lucru mă împlinește și mă mulțumește și în plan profesional, dar și în plan personal!
LUCRUL CU COPIII
Cred că felul în care mă port cu copiii în cabinet este influențat profund și de propriile experiențe din copilărie avute în cabinetul stomatologic, care nu au fost tocmai plăcute. Și asta îmi doresc, de fapt, să schimb: percepția și experiența copilului în cabinet, astfel încât vizita la dentist să fie una pozitivă și prietenoasă!
Diferența fundamentală pe care o vedeam între a lucra cu copiii și a lucra cu adulții era aceea că mi se părea că în cazul adulților mă puteam concentra exclusiv pe actul medical, în liniște, fără a face niciun alt efort.
De fapt, în lucrul cu copiii a trebuit să îmi dezvolt puternic și latura psihologică, copii au temeri pe care trebuie să fii capabil să le gestionezi corespunzător.
Ajungând la DENT ESTET am înțeles cât de mult contează să îți dezvolți latura psihologică, să înțelegi pacientul, să îi intuiești dorințele și să îi alini fricile. Cumva, lucrul cu copiii te învață să abordezi altfel pacientul, să treci din planul didactic în planul emoțional (să îți acorzi timp pentru a-l cunoaște).
În momentul în care am început să lucrez exclusiv cu copiii și am văzut că obțin fix aceleași rezultate ca în cazul adulților, dacă aplic partea psihologică, totul a devenit extrem de natural.
Fiecare copil care îmi intră în cabinet reprezintă o provocare, pentru că trebuie să îi descopăr punctul sau punctele sensibile pe care să le abordezi într-un fel empatic, relaxat și perseverent pentru a-l face să accepte tratamentul.
Ce îmi place cel mai mult la copii este sinceritatea! Copiii nu se prefac, sunt foarte sinceri, încă din priviri, de la prima vizită.
Este realmente o satisfacție pentru mine să observ că am chimie cu majoritatea copiilor care îmi intră în cabinet.
De fapt, cred că asta m-a atras cel mai mult. Faptul că îl urmăresc, în timp ce eu discut cu părintele și îi văd comportamentul, observ dacă vine el către mine sau trebuie să merg eu către el etc.
Lucrul acesta este ca un fel de ghicitoare, mă pune pe mine, ca medic și ca om, în ipostaza de a-mi da seama ce fel de copil am în fața mea și care sunt metodele prin care îi pot oferi o experiență pozitivă pe scaunul stomatologic.
Un alt lucru provocator atunci când vorbim despre stomatologia pediatrică este că interacționezi deopotrivă cu părinții și copii. Și trebuie să intuiești cu ce bagaj emoțional și cu ce bariere psihologice vin aceștia cu cel mic la stomatolog.
Sunt o persoană extrem de organizată, dar pe de altă parte sunt și un om căruia nu îi place să aibă limite. Și mi se pare că în cabinet nu simt presiunea acestor limite!
TIMP LIBER
Sunt pasionată de aviație (m-am gândit că dacă aș renunța la stomatologie, m-aș face pilot), de televiziune și comunicare, îmi plac mașinile, vacanțele, călătoriile și să conduc mașini.
Iubesc fotografia: să fac fotografii, dar și să fiu fotografiată. Văd în arta fotografică foarte multă creativitate și libertate de exprimare.
De asemenea, citesc foarte multe cărți de dezvoltare personală sau focusate pe partea profesională. Ultima carte citită a fost “Conversații cu Dumnezeu”, genul de carte care îmi dă și mie libertatea de a discerne lucrurile.
SCURT BIO
Dr. Denisa Sgîea a luat decizia de a deveni medic stomatolog în urmă cu 15 ani, atunci când încă era elevă în clasa a-12-a. Deține competență în implantologie și atestat de studii complementare în pedodonție. Pentru a fi mereu la curent cu noutățile din domeniu, participă constant la cursuri și congrese de referință mondială în stomatologia pediatrică.

